DESPRE NOI



 Uzina de apă reprezintă în istoria Sucevei momentul decisiv, marcând intrarea în modernitate din punct de vedere urbanistic a unui oraș care, până la acea dată, încă mai păstra ceva din aerul patriarhal al vechilor zidiri medievale”.(arheolog Florin Hău) .

Uzina de apă din Suceava (Wasserwerk der Stadt Suceava) a fost proiectată de dr.ing. G. Thiem, inginer de construcţii civile (zivillingenieur) din Leipzig în 1908 (conform unor documente recenzate în arhiva Interprinderii comunale regionale Suceava în 1954). Ea a fost construită de firma „Thiem und Sohne”(„Thiem şi fiii”) ce a avut contract cu primăria Suceava. Ansamblul a fost finalizat şi dat în folosinţă în anul 1912. Aceasta a funcţionat până în anul 1960, când a fost înlocuită cu o staţie mai modernă. După această dată, utilajele au fost dezafectate, clădirile rămânând neutilizate până în acest moment.
Afișul de la 1912 (în limba germană) și fragmente din traducere:                                                   Suceava,10 august 1912
               Către populația orașului Suceava


Luni devreme, 12 august 1912, se va preda spre exploatare uzinele nou-create de apă și canalizare.
         Tot în acest comunicat se va emite invitația generală de a îngriji aceste instalații, spre o folosire corespunzătoare, căci ele vor deschide o nouă perioada în viața orașului nostru. 
[...]
Fiecare să se simtă protector al acestei lucrări.

Primarul Sucevei,
Des Loges



În 2006, Ordinul Arhitecților Români a avut inițiativa de a prelua stația de tratare a apei și de a realiza un centru cultural, ce va face parte dintr-o rețea națională de centre de arhitectură, cultură urbană și peisaj. Stația de tratare a apei era într-o avansată stare de degradare și cu probleme de structură, practic era o ruină uitată de toți.
Proiectul presupune transformarea rezervoarelor semiîngropate în spațiu expozițional iar partea superioară în birouri și sală de conferințe și documentare.
Proiectul s-a realizat prin asocierea OAR și Filiala teritorială Nord Est a OAR cu Municipiul Suceava și în parteneriat cu UAR. Prin contractul de asociere din 2006 și adiționalul din 2010, Municipiul Suceava pune la dispoziția OAR, pentru 49 de ani, clădirile dezafectate și terenul și se angajează să asigure rebranșarea la utilități. 
Finanțarea lucrărilor a fost asigurată de OAR, Filiala teritorială Nord Est a OAR, UAR și din sponsorizări ale firmelor cu activitate în construcții, producerea și distribuirea materialelor de construcție, proiectare etc. Coordonarea lucrărilor a fost asigurată prin voluntariatul membrilor filialei teritoriale Nord Est a OAR. Ansamblul a fost clasat ca monument istoric grupa valorica B, prin Ordin al Ministrului Culturii și Patrimoniului Național.

La început a fost o ruina...

După care...

Una din transformările creative...